La vremuri noi, oameni noi

 

Azi NU. Zău, nu mai înțeleg oamenii ăștia, nu știu ce naiba au în cap, nu înțeleg, nu pricep, nimic. Închisul ochilor nu mai merge, de schimbat ceva, zici că lupți cu morile de vânt, o să ajung ca o babă senilă care stă pe balcon și se tot uită la cine se plimbă prin fața blocului, zicând în sinea ei: “Uite-i, maică, uite-i… Doamne ferește, ptiu, ptiu, ptiu.”. Nici nu mai am chef să râd de oameni proști, nici nu mai încerc să îi educ. Am luat o pauză, am obosit, e timpul să îmi mai văd și de sănătatea nervilor mei mult încercați. De ce? Urmează să detaliez în cele ce urmează.

  • Dacă ai ~25 ani, ai niște studii, ai o experiență și tot nu poți să răspunzi cu “Da” la întrebarea “Poți să susții o conversație corectă în engleză cu un străin?”, ai cap ca să nu îți plouă în gât. Dacă nu ai ajuns măcar să cunoști o limbă de circulație internațională, mai ales engleza, să nu ai pretenții că nu te angajează nimeni și dacă ai beneficiat de o “minune”, zău că nu te-aș pune pe lista de măriri. Și nu, nu ai fi printre colegii mei preferați. Never. Ever. Nu o zic pentru că eu sunt mai cu moț, că eu sunt mai deșteaptă decât toți la un loc, o zic pentru că mi-e milă (a se citi silă) de cei cu care nu m-aș înțelege vorbind într-o astfel de limbă. Da, știu, trist că te-au trecut profesorii în școală din diverse motive, eu ți-aș fi dat cu rigla peste degete.
  • Dacă ai ~25 de ani și nu ești în stare să îți faci singur cumpărăturile, e trist. Zău. Dar zău. Și parcă văd deja fetițele emancipate care urlă pe “Independent woman“, dar nu știu decât să își chinuie părinții cu responsabilitățile care ar trebui să le fie transferate odată cu trecerea timpului. For fuck’s sake, mai uită-te-n jur, mai deschide-ți orizonturile, get a fucking life. For real. Dacă tot te uiți la “Sex and the city” și te visezi pe undeva pe acolo, ar fi cazul să realizezi că în scenariul din film nu erau incluși mami și tati care să te spele la cur toată viața. Sau în alte părți.
  • Fii deștept și măcar alege o tabără. Nu poți să blamezi anumite persoane cu anumite comportamente (pe la spate, pe la spate, nu?) iar față în față cu ei să fii numai lapte și miere. Grow some fucking balls. Ipocrizia e pe podiumul meu cu chestii pe care nu le suport. Știu că poate pierd multe lucruri pentru că nu accept anumite lucruri de la cei din jurul meu, mi s-a zis că sunt prea supărăcioasă (doar pentru că sunt unele lucruri care mă deranjează și nu le accept din principiul “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”), dar prefer să fiu împăcată cu mine decât să ajung să am un suflet schimonosit din cauza multitudinii de frustrări și compromisuri. Au și lucrurile o limită.
  • Pe oamenii cu două fețe îi prețuiesc la fel ca pe gecile pufoase din copilărie, în două culori, umplute cu pene de gâscă. Întorceai o geacă dintr-aia pe cealaltă parte când se murdărea pe cealaltă, dar jegul tot acolo rămânea. De ce? Only God knows why.
  • Persoanele care mint = 0. Punct.

Sunt destul de coaptă încât să îi accept pe toți așa cum sunt, să fac anumite compromisuri, să îi las pe unii în plata lor și să îi ajut pe cei care într-adevăr merită (pentru că mai sus am vorbit la modul general, cazurile diferă în realitate iar UNII oameni se mai schimbă) dar sunt alții care nu reușesc nici măcar să îmi facă un mușchi facial să îmi tresară. La un moment dat nu te mai șochează, nu te mai mișcă, în cel mai bun caz râzi de ei și te bucuri că tu nu ai ajuns așa.

Cred că principiul pe care ar trebui să îmi bazez comportamentul față de oamenii aceștia ar fi “Just smile and wave, boys. Just smile and wave…”.

3 răspunsuri la „La vremuri noi, oameni noi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *